eMAG.ro online shop

ION de Liviu Rebreanu “Eseu despre conditia taranului reflectata intr-un text narativ studiat”


ION de Liviu Rebreanu “Eseu despre conditia taranului reflectata intr-un text narativ studiat”

Curent literar dezvoltata in stransa legatura cu conditiile social-istorice ale secolului al XIX-lea,realismul se impune ca termen pentru o noua orientare estetica,definite ca expresie a banalitatii cotidiene.Curentul se caracterizeaza prin reprezentarea veridical a realitatii,prin absenta idealizarii personajelor si a circumstantelor in care actioneaza acestea.Intr-o tara in care civilizatia traditional,arhaica a dominat secole de-a randul,figura taranului a reprezentat o sursa de inspiratie majora.Ioan Slavici,Mihail Sadoveanu,Liviu Rebreanu,Marin Preda sunt scriitorii care ofera reperele unei traditii solide in evolutia prozei romanesti de inspiratie rurala.
Constructia epica in proza,de mare intindere,cu o actiune complexa la care participa un numar mare de personaje,supuse unor conflicte puternice,romanul isi gaseste exprimarea plenara odata cu realismul.Creator al romanului realist modern in literature romana,L.Rebreanu se dezice de realismul care copia sincer,fidel si filosofic lumea sic ere ca romanul sa se indrepte spre un “realism al existentelor”.
Roman de tip obiectiv,Ion face parte dintr-o proiectata trilogie pe tema pamantului si a conditiei taranului,urmarita in toata complexitatea ei.Primul roman,Ion,prezinta drama taranului ardelean,care traieste intr-o societate pentru care pamantul e,mai mult decat un mijloc de subrezistenta,un criteriu al valorii individuale.Titlul romanului este semnificativ pentru intentia autorului de a face din Ion tipul generic al taranului ardelean,dar si de a sugera evolutia lui spre atipic,ca personaj puternic individualizat.Abordarea personajelor ca tipologii este specifica realismului,care concepe arta ca mimesis,urmarind prin aceasta generalizare tocmai o reprezentare mai cuprinzatoare a vietii,oferindu-i cititorului iluzia verosimilitatii si a verdicitatii.
Drama lui Ion se desfasoara intre doi poli evidentiati inca de la nivelul structurii romanului.Glasul pamantului si Glasul iubirii sunt “vocile” interioare care motiveaza actiunile personajului.Cele treisprezece capitol ale romanului urmaresc odiseea personajului in lumea nedrept alcatuita,care il oblige sa reediteze soarta umilitoare a tatalui sau sis a stea ca un caine la usa bucatariei celor bogati.Dorinta de a avea pamant intra in contradictie cu iubirea,conflict enuntat inca din scena horei,cand o joaca pe Ana,dar priveste cu dor la Florica.
Patimile lui Ion ridica o intreaga lume impotriva lui,astfel ca nu se confrunta doar cu socrul care nu l-a dorit si care l-a umilit in fata satului si cu preotul Belciug,are l-a rusinat in biserica,ci si cu Simion Lungu,caruia i-a taiat o brazda de pamant,cu invatatorul Herdelea,care l-a ajutat,dar pe care l-a tradat,extinzand conflictele – in cercul cel mai indepartat al relatiilor sociale – pana la disensiunile cu autoritatile.
Incipitul si finalul,constituite pe motivul drumului,evidenteaza aspectul de corp sferoid al romanului,care inchide in sine un bogat univers rural,strasificat social si economic (saraci-bogati),dar si cultural(tarani-intelectualitatea satului).Simetria intre incipit si final pare sa-I sugereze cititorului ideea ca zbaterile au valoare nula,caci sfarsitul ajunge aproape intotdeaua sa se confunde cu inceputul.
Personajul eponim(care da numele sau romanului) al romanului apartine clasei taranilor saraci,care se confrunta cu ierarhizarea valorilor umane pe baza averii.Incercarea disperata a lui Ion de a dobandi pamant nu mai poate fi privita,in aceste conditii,doar ca expresie a lacomiei,ci mai ales ca expresie a dorintei de a scapa de eticheta injositoare de sarantoc,si de umilinta de a repeat soarta tatalui sau,care se invarte pe langa cei bogati ca un caine la usa bucatariei.Constientizand organizarea sociala nedreapta,Ion intelege si ca toate calitatile sale nu sunt suficiente pentru a-I schimba statului,asa ca trebuie sa gaseasca parghiile de a se impune,ignorand atat sentimentele,cat si criteriul moral.
Mediul social in care traieste Ion,este fara indoiala un factor modelator,care exercita o presiune autoritara asupra personajului,observatie valabila pentru toata proza realista.Din acest punct de vedere,flacaul repeat intr-o oarecare masura metoda socrului sau si dobandeste averea prin casatorie.Asemanarile se opresc aici,caci Vasile Baciu isi iubise nevasta,pe cand Ion face din Ana o victima tragica a brutalitatii sale.
Totusi,Ion este un personaj realist cu o pshihologie bine individualizata,care contrazice stereotipia de mechanism a vietii satului.In tot ceea ce face Ion exista o exagerare,o incalcare a masurii,”un factor irational” care determina deplasarea tipicului spre atipic.Relatia personajului cu mediul este magistral evidentiata inca din scena horei,prin intermediul careia cititorului i se prezinta marile componente ale universului fictional in care a pasit:timpul,spatiul,principalele pesonaje.
Curtea Todosiei,vaduva lui Maxim Oprea,este locul in care se aduna intreaga comunitate rurala.Asezarea oamenilor indica o ierarhizare ferma si relatii sociale precis delimitate.Primarul satului si chiaburii alcatuiesc un grup care nu interfereaza cu cel al taranilor mijlocaasi,asezati pe prispa.Sarantocii,ca Alexandru Glanetasu ,dau tarcoale acestei lumi,dar nu indraznesc sa se apropie prea mult.Preotul si familia invatatorului Herdelea onoreaza cu prezenta petrecerea poporului,dar nu participa efectiv la ea,ci pastreaza distanta.Din toti participantii care participa la hora,se detaseaza o pereche de personaje antoganice:Ion si George Bulbuc.Autoritatea taranului sarac in fata celui bogat este pusa in evidenta de faptul ca lautarii asculta de Ion,desi sunt platiti de G.Bulbac.Conflictul lor se finalizeaza cu bataia de la carciuma,in care invingatorul este Ion,scena construita simetric cu cea din finalul romanului,cand George il rapune pe rivalul sau ,cu sapa.
Scena care evidenteaza prezenta „factorului irational” este cea care explica chiar geneza romanului: sarutarea pamantului.Stapan al tuturor pamanturilor,Ion se simte un urias la picioarele caruia se zbate un balaur.Ingenuncheat in gestul mistic al sarutarii pamantului,Ion simte fiorul rece,iar lutul ii tintuieste picioarele si ii imbraca mainile cu niste manusi de doliu.In secventa epica imediata urmatoare se petrece un eveniment crucial pentru destinul personajului.Cand Ion afla ca Florica se marita cu George,se simte ca si cum cineva i-ar fi luat cea mai buna delnita de pamant.Din acest moment se poate vorbi despre Ion ca despre un posedat al posesiunii,a carui fixatie maniacala provoaca turbulente.Pamantul si iubirea ii vorbesc la un moment dat cu acelasi glas,nu mai au voci distincte,iar polifonia aceasta precipita drumul eroului spre moarte.
Conditia taranului,ilustrata in romanul Ion,isi gaseste o replica peste timp in romanul Morometii.Naturii primare,tumultoase,a lui Ion i se opune cel din urma taran(Nicolae Manolescu),fire histrionica si contemplativa,care nu mai lupta pentru a stapani spatiul,si pentru a scapa de teroarea timpului.L.Rebreanu desfasoara in primul sau roman o forta demiurgica nu numai pentru a infatisa cititorului o lume supusa cauzalitatii,ci si un personaj a carui mecanica a existentei scapa logicii perfecte,pentru ca inglobeaza factorul irational.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu