eMAG.ro online shop

ION de Ion Rebreanu “Eseu despre relatiile dintre doua personaje ale unui text narativ studiat”


ION de Ion Rebreanu
Eseu despre relatiile dintre doua personaje ale unui text narativ studiat

Constructie epica in proza,de mare intindere,cu o actiune complexa la care participa un numar mare de personaje,supuse unor conflicte puternice,romanul isi gaseste exprimarea plenara odata cu realismul.Creator al romanului realist modern in literatura romana,L.Rebreanu se dezice de realismul care “copia sincer,fidel si fotografic”lumea si cere ca romanul sa se indrepte spre un “realism al esentelor”.
Roman de tip obiectiv,Ion dezvaluie o tema care l-a preocupat pe scriitor de-a lungul intregii sale creatii:problematica pamantului,privita din perspectiva relatiei organice a taranului ardelean cu glia si a iubirii patimase pentru delnita sa.Tema aceasta generala este dublata de tema iubirii,fapt relevat chiar si de structurarea romanului in doua mari parti:Glasul pamantului si Glasul iubirii.Actiunea complexa a romanului este prezentata de un narator obiectiv,omniscient,care infatiseaza enevimentele dintr-o perspectiva finalist,inlantuie logic si causal,explicabil si,uneori,previzibil.Incipitul si finalul,contruite pe motivul drumului,evidenteaza aspectul de corp sferiod al romanului,care inchide in sine un bogat univers rural,stratificat social si economic,dar si cultural.Prin tehnica planurilor paralele si a contrapunctului,se prezinta viata taranimii si a intelectualitatii satesti,dar si diverse momentele esentiale(nunta Anei cu Ion,respective a Laurei cu Pintea)sau conflicte puternice(Ion-George,invatatorul Herdelea-preotul Belciug).
Abordarea personajelor ca tipologii este specifica realismului,care concepe arta ca mimesis,urmarind prin aceasta generalizare tocmai o reprezentare mai cuprinzatoare a vietii,oferindu-i cititorului iluzia verosimilitatii si a verdicitatii.
Ion este tipul generic al taranului roman,in speta al celui ardelean.Din punct de vedere al categoriei morale,Ion este tipul parvenitului,inrudit cu Julien Sorel,cu Dinu Paturica sau cu Tanase Scatiu,cei fara scrupule morale,ce folosesc femeia ca mijloc de parvenire.Titu este tipul micului aspirant rural la statutul de intellectual,un idealist autoiluzionat,lipsit insa de forta necesara pentru a-si pune in practica idealurile.
Destinul celor doi tineri este ingemanat:au varste apropiate ,au copilarit impreuna,s-au imprietenit,in ciuda apartenentei la clase sociale diferite.Ion i se confeseaza domnisorului,cauria ii poarta respectul cuvenit prin statului sau de fiu de invatatorului.Cand Ion se plange ca Vasile Baciu nu se indupleca sa i-o de ape Ana de sotie,Titu arunca o vorba in vant:trebuie sa-l silesti,moment in care lui Ion i se pare ca in minte i s-a deschis deodata o dara luminoasa care ii arata lamurit calea.
Parcursul scolar al celor doua personaje este revelatoriu pentru profilul caracterologic.In caracterizarea directa,facuta de autor intr-o analepsa,se precizeaza ca Ion a fost cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea,care a insistat pe langa Glanetasu sa-si dea fiul la scoala cea mai mare din Armandia,sa-l faca domn.Dupa doua luni insa,Ion a refuzat sa se mai ducala scoala cea mare,motivand ca ii erau mai dragi muncile campului,sa fie vesnic insotit cu pamantul.
Prin acelasi procedeu este prezentat Titu,mandria familiei Herdelea.Tanarul de douazeci si trei de ani,inalt,desirat,imberb fusese,sub mana tatalui sau,un elev “eminent”,doar ca,la liceul din Armandia,prin clasa a treia,a inceput sa simta ca e persecutat.Trimis la liceul unguresc din Bistrita,sa rupa limba stapanirii si apoi la liceul sasesc,Titu,ramane sa studieze acasa ultimile doua clase liceale,din cauza taxelor scolare prea mari pentru slabele puteri financiare ale invatatorului.
Cei doi eroi dovedesc profiluri caracterologice diferite.Ion un flacau ale carui calitati i-ar fi justificat o pozitie exceptionala in lumea satului,este un marginalizat care se impotriveste cu toate resorturile fiintei sale unei lumi rau alcatuite,in care nu poate sa semnifice,pentru ca nu are avere,criteriu fundamental al valorii in satul ardelenesc.Titu,erou pornit in viata pe o pozitie privilegiata,comparativ cu Ion,este un mediocre care a cucerit insa “Gloria” tinutului Armadiei.Tipologia personajelor se evidenteaza in cateva scene semnificative pentru constructia eroilor,pentru destinul lor si pentru rolul lor in opera.
Una din scenele cele mai semnificativa pentru intelegerea complexitatii psihologice a lui Ion este sarutarea pamantului,care se constituie si in sursa de inspiratie pentru roman.Scena are asupra cititorului un impact similar celui produs in realitate asupra scriitorului.Stapan al tuturor pamanturilor,Ion se simte un urias la picioarelor,Ion se simte un urias la picioarele caruia se zbate un balaur.Ingenunchiat in gestul mistic al sarutarii pamantului,Ion simte fiorull rece,iar lutul ii tintuieste picioarele si ii imbraca mainile cu niste manusi de doliu.
Evolutia lui Titu Herdelea este sintetizata in penultimul capitol al romanului,in scrisoarea pe care le-o trimite parintilor sai,la doua saptamani dupa plecarea la Bucuresti.Intalnim acum un tanar maturizat de suferinta dorului de Ardeal,constient de misiunea sa de ziarist,impresionat de evenimentele traite la Sibiu in timpul calatoriei.Un detaliu semnificativ pentru separarea celor doua destine este oferit in aceeasi scnea a lecturii scrisorii.Vestea mortii lui Ion nu I se comunica lui Titu,fiind amanita,cu speranta ca vor cuprinde in scrisoare si informatii despre posibila nunta a lui Ghighitei cu Zagreanu.
Cele doua personaje prezentate au destine impresionante:unul se frange violent,celalalt continua,minor dar ascendant,provocand cititorului intrebari cu privire la rostul existentei,la legitimitatea societatii,la sensul patimilor omenesti.Adevarat creator de oameni si viata,Liviu Rebreanu gaseste resorturi mereu noi ale actiunii personajelor,le dezvaluie motivatiile si le conduce prin universal fictional,lasand cititorului impresia maximei verosimilitati.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu