Ion de Liviu Rebreanu “Eseu despre un personaj dintr-un text narativ studiat,apartinand realismului,plecand de la o afirmatie a lui Georg Lukacs”

ION de Liviu Rebreanu

“Eseu despre un personaj dintr-un text narativ studiat,apartinand realismului,plecand de la o afirmatie a lui Georg Lukacs”

Curent literar dezvoltata in stransa legatura cu conditiile social-istorice ale secolului al XIX-lea,realismul se impune ca termen pentru o noua orientare estetica,definite ca expresie a banalitatii cotidiene.Curentul se caracterizeaza prin reprezentarea veridical a realitatii,prin absenta idealizarii personajelor si a circumstantelor in care actioneaza acestea.Omul este prezentat ca un produs al mediului social-istoric in care traieste si cu care este in interdependenta.

Abordarea personajelor ca tipologii este specifica realismului,care concepe arta ca mimesis,urmarind prin aceasta generalizare tocmai o reprezentare mai cuprinzatoare a vietii,oferindu-i cititorului iluzia verosimilitatii si a verdicitatii.

Definit de Georg Lukacs ca sinteza speciala care uneste ogranicul cu individualul,personajul-tip dobandeste calitatea aceasta prin faptul ca in el conflueaza momentele determinante din punct de vedere uman si social ale unei perioade istorice.

Romanul isi gaseste exprimarea plenara odata cu realismul.Creator al romanului realist modern in literatura romana,Liviu Rebreanu se dezice de realismul care “copia sincer,fidel si fotografic” lumea si cere ca romanul sa se indrepte spre un “realism al esentelor” .Formula aceasta isi gaseste expresia in romanul Ion,a carui aparitie,in anul 1920,marcheaza un punct de cotitura pentru literatura noastra.

Roman de tip obiectiv,ion face parte dintr-o priectata trilogie pe tema pamantului si a conditiei taranului,urmarita in toate complexitatea ei.Primul roman,Ion,prezinta drama taranului ardelean,care traieste intr-o societate pentru care pamantul este,mai mult decat un mijloc de subexistenta,un criteriu al valorii individuale.Titlul romanului este semnificativ pentru intentia autorului de a face din Ion tipul generic al taranului ardelean,dar si de a sugera evolutia lui spre atipic,ca personaj puternic individualizat.

Caracterul de fresca social-istorica al romanului Ion a fost remarcat de toata critica literara,care a vazut in el tezaurul unei experiente in care se oglindesc o provincie si un popor.Roman tolstoian,Ion pune in miscare o intreaga lume,cu problematica ei diversa.Prin sentimental sau de intense iubire posesiva a pamantului,Ion se inscribe in tiparul unui taran universal.

Mediul social in care traieste Ion este fara indoiala,un factor modelator,care exercita o presiune autoritara asupra personajelor,observatie valabila pentru toata proza realista. Din acest punct de vedere,flacaul repeat intr-o oarecare masura metoda socrului sau si dobandeste averea prin casatorie.Asemanarile se opresc aici,caci Vasile Baciu isi iubise nevasta,pe cand Ion face din Ana o victima tragica a brutalitatii sale.

Personajul eponim(care da numele sau romanului) al romanului apartine clasei taranilor saraci,care se confrunta cu ierarhizarea valorilor umane pe baza averii.Incercarea disperata a lui Ion de a dobandi pamant nu mai poate fi privita,in aceste conditii,doar ca expresie a lacomiei,ci mai ales ca expresie a dorintei de a scapa de eticheta injositoare de sarantoc,si de umilinta de a repeat soarta tatalui sau,care se invarte pe langa cei bogati ca un caine la usa bucatariei.Constientizand organizarea sociala nedreapta,Ion intelege si ca toate calitatile sale nu sunt suficiente pentru a-I schimba statului,asa ca trebuie sa gaseasca parghiile de a se impune,ignorand atat sentimentele,cat si criteriul moral.

Totusi,Ion este un personaj realist cu o pshihologie bine individualizata,care contrazice stereotipia de mechanism a vietii satului.In tot ceea ce face Ion exista o exagerare,o incalcare a masurii,”un factor irational” care determina deplasarea tipicului spre atipic.Relatia personajului cu mediul este magistral evidentiata inca din scena horei,prin intermediul careia cititorului i se prezinta marile componente ale universului fictional in care a pasit:timpul,spatiul,principalele pesonaje.

Curtea Todosiei,vaduva lui Maxim Oprea,este locul in care se aduna intreaga comunitate rurala.Asezarea oamenilor indica o ierarhizare ferma si relatii sociale precis delimitate.Primarul satului si chiaburii alcatuiesc un grup care nu interfereaza cu cel al taranilor mijlocaasi,asezati pe prispa.Sarantocii,ca Alexandru Glanetasu ,dau tarcoale acestei lumi,dar nu indraznesc sa se apropie prea mult.Preotul si familia invatatorului Herdelea onoreaza cu prezenta petrecerea poporului,dar nu participa efectiv la ea,ci pastreaza distanta.Din toti participantii care participa la hora,se detaseaza o pereche de personaje antoganice:Ion si George Bulbuc.Autoritatea taranului sarac in fata celui bogat este pusa in evidenta de faptul ca lautarii asculta de Ion,desi sunt platiti de G.Bulbac.Conflictul lor se finalizeaza cu bataia de la carciuma,in care invingatorul este Ion,scena construita simetric cu cea din finalul romanului,cand George il rapune pe rivalul sau ,cu sapa.

Scena care evidenteaza prezenta „factorului irational” este cea care explica chiar geneza romanului :sarutarea pamantului.Stapan al tuturor pamanturilor,Ion se simte un urias la picioarele caruia se zbate un balaur.Ingenuncheat in gestul mistic al sarutarii pamantului,Ion simte fiorul rece,iar lutul ii tintuieste picioarele si ii imbraca mainile cu niste manusi de doliu.In secventa epica imediata urmatoare se petrece un eveniment crucial pentru destinul personajului.Cand Ion afla ca Florica se marita cu George,se simte ca si cum cineva i-ar fi luat cea mai buna delnita de pamant.Din acest moment se poate vorbi despre Ion ca despre un posedat al posesiunii,a carui fixatie maniacala provoaca turbulente.Pamantul si iubirea ii vorbesc la un moment dat cu acelasi glas,nu mai au voci distincte,iar polifonia aceasta precipita drumul eroului spre moarte.

Chiar daca,de-a lungul timpului,romanul a dovedit ca nu emana spontan numai din realitatea sociala si istorica,se pot stabili analogii intre structurile sociale ale unei epoci si formula romaneasca preferata in respectiva faza istorica.Afirmatiile lui Georg Lukacs sunt sustinute de romanul-Ion –fresca a unei lumi omogene,in care morala colectivitatii triumfa asupra moralei individului care i se opune.Acest individ este,pe de o parte,membru al acestei comunitati,pe care o reprezinta tipologic,si pe de alta parte,o individualitate in care se oglindesc mai puternic tensiunile sociale si umane ale timpului sau.